Doriți ca Primăria Municipiului Brașov să susțină financiar programul ” Școală după Școală” în condiții egale, pentru toți elevii, nu doar pentru cei care beneficiază de burse sociale?

Doriți ca Primăria Municipiului Brașov să susțină financiar programul ” Școală după Școală” în condiții egale, pentru toți elevii, nu doar pentru cei care beneficiază de burse sociale?            
Din dorința de a nu neglija educația și nevoile copiilor, foarte mulți părinți care sunt activi în câmpul muncii și nu au parte de ajutorul bunicilor sau al unor rude, sunt nevoiți să apeleze la programe de tipul ”Școală după Școală", unde copiii beneficiază de supraveghere, lecții suplimentare și odihnă.            
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local al Municipiului Brașov din data de 25 aprilie 2024, se află Regulamentul privind derularea și finanțarea Programului „Școală după Școală” în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov. Prin acest regulament primarul Allen Coliban vrea ca elevii cu burse sociale să beneficieze gratuit de acest program, iar ceilalți elevi să nu beneficieze de nicio susținere financiară de acest fel, urmând să plătească integral costul pentru aceste activități.            
A nu acorda acces în condiții de egalitate la programul Școală după Școală și celorlalți elevi constituie o formă de discriminare directă întrucât se încalcă principiul constituțional al egalității și nediscriminării în fața legii și a autorităților publice, se încalcă accesul la dreptul la învățătură în condiții egale și dreptul la protecție al copiilor și tinerilor în realizarea drepturilor lor (drepturi prevăzute și garantate de art. 16, 21 și 32 din Constituție).            
Dacă dorești ca și Primăria Municipiului Brașov să susțină financiar programul Școală după Școală, în condiții egale pentru toți copiii, semnează și tu petiția!


Asociația ”CLUBUL ÎNCREDERII”    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Asociația ”CLUBUL ÎNCREDERII” să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...